Aplicația MyBrasovCity, unde brașovenii pot trimite sesizări, funcționează la mișto! Un brașovean așteaptă un răspuns de un an.
Un cetățean al municipiului Brașov a prezentat ieri cum funcționează administrația condusă de primarul Allen Coliban. Acesta a luat cuvântul la ședința Consiliului Local sătul de petiții și sesizări care nu au avut niciun efect. Este vorba despre Mihai Vicențiu Sebastian care locuiește în Stupini. Bărbatul nu a solicitat luna de pe cer, ci doar vrea ca pe strada unde locuiește să existe un trotuar, tocmai pentru a nu-și pune zilnic viața în pericol. Culmea ”administrației Coliban”, problema cetățeanului apare ca fiind rezolvată în sistemul primăriei Brașov, deși nimeni nu a făcut nimic în acest sens. Mai mult, la ședința de ieri, primarul i-a cerut să mai facă…o sesizare.
”Am o petiție din noiembrie semnată de 45 de locatari, nu s-a răspuns până acum. Până să dezvoltăm alte proiecte, hai să rezolvăm problema siguranței cetățenilor. Doar în documentație există cartier Stupini, în realitate nu este nimic. Nu avem trotuare, nu avem nimic. Noi nu avem planuri de canalizare. Sunt străzi asfaltate, dar nu au trotuare. Primim termene.
Domnul primar a presupus că sunt dezvoltator imobiliar. Sunt un simplu cetățean, nu sunt dezvoltator.
Este trist și plec de aici dezamăgit că nu mi se va rezolva problema și suntem duși cu preșul, suntem plimbați. Sun la Rutieră sunt trimis la primărie, merg la primărie sunt trimis la Poliția Locală. Am tot discutat cu reprezentanții de la amenajări, dar s-au tot schimbat persoanele. Nu mai pot face alte sesizări ca să vă spun. Este vorba despre siguranță. A mea și a copilului meu. Eu nu pot ieși să mă duc în parcul care nu există pentru că nu sunt trotuare. Dumneavoastră mă puneți să fac alte sesizări. Faceți comparații domeniul privat cu cel public! Eu a trebuit să îmi iau o zi de concediu. Nu am rezolvat nimic. Concret nu se răspunde nimic. Totul este evaziv”, a declarat Mihai Vicențiu Sebastian, nemulțumit de atitudinea reprezentanților din Primăria Brașov.
Pe acest subiect a intervenit și Alexandra Crivineanu, consilier local PSD.
”Aș vrea să facem un pic de lumină. Domnul primar este foarte iritat că un brașovean prezintă o realitate, că nu merge aplicația. Că nu ajung sesizările. Dumneavoastră care erați promotorul societății civile, domnule primar, există un pseudo cartier care nu are nimic! Fără trotuare, canalizare. Vorbim despre lucruri care se întâmplă în mandatul dumneavoastră. Acești oameni plătesc taxe și impozite la fel ca orice cetățean. Și acești cetățeni au nevoie de calitate a vieții”, a adăugat consilierul local Alexandra Crivineanu.