Acasă Social Un bărbat de 62 de ani s-a ales cu 30 de zile...

Un bărbat de 62 de ani s-a ales cu 30 de zile de arest după ce a incendiat 5 pubele de gunoi, din municipiul Brașov

0

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov- Biroul de Investigații Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu o persoană în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de „distrugere”.

La data de 28 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov- Biroul de Investigații Criminale, s-au deplasat pe strada Lebedei, din municipiul Brașov, după ce au fost sesizați cu privire la faptul că la o ghenă de gunoi, se manifestă un incendiu.

Astfel, după ce incendiul a fost lichidat de către reprezentanții ISU Brașov, în timp ce efectuau activități de cercetare pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul, polițiștii au fost sesizați cu privirea la alte patru incendii, care se manifestau în apropiere, la alte pubele și ghene de gunoi.

În continuare, după ce incendiile au fost lichidate, în urma cercetărilor și a investigațiilor întreprinse, polițiștii au identificat un bărbat, de 62 de ani, bănuit ca ar fi folosit o sursă de aprindere pentru a incendia cele 5 pubele de gunoi, provocând astfel pagube materiale.

După ce a fost condus la sediul unității de poliție și după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut de polițiști și introdus în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.

Ulterior, la data de 30 august a.c., după ce a fost prezentat de către un procuror în fața unui judecător de drepturi și libertăți, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru o perioada de 30 de zile.

În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „distrugere”, în care cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.