Un turist polonez de 32 de ani a căzut aproximativ 15 metri pe Vâlcelul Policandrului, în Masivul Bucegi, după ce a încercat să parcurgă un traseu nemarcat. Din fericire, acesta a suferit doar traumatisme minore. Salvatorii montani i-au acordat primul ajutor la fața locului, după care l-au transportat și predat unui echipaj SMURD pentru evaluare medicală suplimentară. Incidentul atrage din nou atenția asupra riscurilor asumate de cei care aleg trasee neomologate.
”Un turist polonez, în vârstă de 32 ani, a încercat să parcurgă un traseu nemarcat din Bucegi. A alunecat și a căzut aprox. 15 m pe Vâlcelul Policandrului. Din fericire, a suferit doar unele traumatisme minore. După acordarea primului ajutor medical, l-am transportat și predat unui echipaj SMURD.” au anunțat reprezentanții Salvamont Prahova.
Foto arhivă






