Cele mai rapide trenuri din România ating 160 km/h, dar cele mai lente au lungi porțiuni de 20-25 km/h, precum la anul 1890. HotNews.ro a întocmit o listă a trenurilor pe care le poți depăși de pe bicicletă, dintre care fac parte și cele care circulă pe ruta Brașov – Sighișoara.
- Brașov – Sighișoara, 128 km, viteze medii între 30 și 42 km/h
Se fac lucrări complexe care vor mai dura ani buni, se va modifica și traseul și se construiesc tuneluri lungi. Pe cei 128 km, cel mai lent tren face 4 ore și 12 minute, așadar cu o medie de 31 km/h. Trenul 3536 pleacă din Sighișoara la 15.44 și ajunge la Brașov la 19.56. Trenul are câteva opriri mai lungi, pentru a lăsa alte garnituri de lung parcurs să treacă, fiindcă sunt porțiuni extinsă de linie simplă.
Și trenurile care nu opresc fac peste trei ore, așadar cu o viteză medie de 42 km/h. Când lucrările vor fi gata, viteza medie ar trebui să fie și de 100 km/h. Sunt și întârzieri, fiindcă trenurile se așteaptă unul pe altul în câteva gări de pe parcurs: Augustin, Racoș, Rupea, Cața, Vânători sau Albești.
În anii 80 și 90 cele mai rapide trenuri făceau sub 100 de minute, iar personalele, sub 2 ore și 40 de minute. Diferența este uriașă.






