Trei turiști de naționalitate poloneză au fost recuperați de salvatorii montani din Zărnești în urma unei intervenții dificile desfășurate în noaptea de luni spre marți, pe creasta Pietrei Craiului. Misiunea, începută după un apel la 112, s-a încheiat în această dimineață, în jurul orei 06:00.
Potrivit Salvamont Zărnești, echipele de intervenție au fost solicitate la ora 22:45 pentru acordarea primului ajutor unei turiste care a suferit un traumatism la umărul stâng în zona Timbalul Mare.
Salvatorii au constatat că grupul era insuficient echipat pentru un traseu de dificultate ridicată.
„În urma evaluării situației din teren, am constatat cu surprindere că niciunul dintre cei trei nu avea lanternă, iar echipamentul lor era unul rudimentar.”
Conform aceleiași surse, turiștii au ales un traseu solicitant – Plaiul Foii – Șaua Funduri – Vârful Ascuțit –, intenționând să revină spre Plaiul Foiii prin Ciorânga în timpul nopții, fără nicio sursă de iluminat.
Turista rănită a fost predată echipajului SMURD Zărnești, iar ceilalți doi turiști au fost transportați în siguranță în municipiul Zărnești.
Salvamontiștii atrag atenția că astfel de situații pot avea consecințe grave și reamintesc importanța pregătirii înaintea unei ture montane.
„Vă rugăm să vă pregătiți corespunzător fiecare tură, să aveți echipament adecvat, lanternă frontală cu baterii de rezervă și să vă informați corect asupra traseului și a timpilor de parcurgere. Muntele nu iartă improvizațiile.”






