Acasă Social Trei momente istorice sărbătorite în Piața Unirii din Brașov (FOTO)

Trei momente istorice sărbătorite în Piața Unirii din Brașov (FOTO)

0

Garnizoana Brașov și Instituția Prefectului Județul Brașov au organizat astăzi, în Piața Unirii din municipiul Brașov, o ceremonie militară și religioasă prilejuită de marcarea Zilei Independenței Naționale a României (prin Legea nr. 189/2021, Ziua Independenței Naționale a României a fost declarată ziua de 10 mai), Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Zilei Uniunii Europene.

La ceremonie au participat subprefectul județului Brașov, Lucian Pătrașcu, vicepreședintele Consiliului Județean, Constantin Todorică Șerban, viceprimarul municipiului Brașov, Sebastian Rusu, comandantul Garnizoanei Brașov, col. Ilie-Marian Dragomir, comandanți de mari unități și unități din Garnizoana Brașov, veterani de război, cadre militare în rezervă și în retragere.

În alocuțiunea ținută cu acest prilej, subprefectul Lucian Pătrașcu a spus:

„Sărbătorim trei momente istorice definitorii în devenirea noastră ca neam și a continentului pe care Dumnezeu ne-a așezat – Ziua Independenței de stat a României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Uniunii Europene.

De Ziua Independenței de stat a României se cuvine să ne plecăm frunțile cu recunoștință în amintirea celor care ne-au lăsat moștenire o țară liberă și unitară. Acum și aici aducem omagiul nostru marilor oameni de stat, bravilor ostași, tuturor celor care, în 1877 și 1878, au luptat direct sau indirect, fiecare cu armele sale, pentru împlinirea și apărarea unui ideal care a animat atâtea generații. Exemplul lor de patriotism, curaj, voință nestrămutată de a-și sluji neamul și țara se cuvine să ne însuflețească și pe noi, cei de azi. Pentru că libertatea, independența, democrația nu ne sunt date odată pentru totdeauna, ci trebuie apărate ori de câte ori este nevoie. Cu atât mai mult este necesar să fim pregătiți să le apărăm în aceste zile, când în vecinătatea României se duce un război cu o intenție distructivă greu de anticipat și cu o cruzime inacceptabilă pentru o minte normală.

Tot astăzi marcăm victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, eveniment care a pus capăt unei conflagrații devastatoare și a însemnat începutul unei noi etape în istoria mondială. În acel război a fost pentru prima dată când pierderile omenești au fost mai mari dintre civili decât dintre militari, lucru de care ne amintim cu tristețe, dar și cu revoltă, văzând acum atrocitățile comise de armata rusă împotriva civililor în Ucraina. Trebuie ca lumea civilizată să facă tot ceea ce îi stă în putință pentru ca aceste orori să înceteze!

Și, dat fiind că sărbătorim astăzi și Ziua Europei, se cuvine să amintim vorbele lui Robert Schuman, autorul declarației care a însemnat piatra de temelie a Uniunii Europene: «Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă». Iar în aceste zile, pericolele ce amenință pacea mondială sunt foarte mari!

Ziua Europei este o sărbătoare a unității în diversitate, a libertății, solidarității și păcii. Valorile și principiile Uniunii Europene sunt unele pozitive, creatoare, pașnice, spre deosebire de cele distructive, negative și agresive ale promotorilor războiului. Și este de datoria noastră, a fiecărui stat și a fiecărui cetățean al Uniunii Europene, să ne asigurăm că valorile și principiile noastre prevalează, iar civilizația va învinge barbaria!”, a spus Lucian Pătrașcu, subprefectul județului Brașov.

La mulți ani, România!

La mulți ani, Europa!”

 

Articolul precedentDouă concursuri de scrabble, în această săptămână, la Brașov
Articolul următorMarșul păcii de Ziua Europei. O refugiată le-a urat românilor un ,,cer liniștit”, fără război
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.