Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a anunțat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că toate companiile din industria de apărare aflate în prezent sub Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului vor trece în subordinea Ministerului Apărării.
În prezent, Ministerul Economiei gestionează 25 de companii din acest sector, care acoperă domenii diverse, precum aviația, industria navală și producția de armament.
În județul Brașov, trei companii importante activează în industria de apărare și urmează să intre sub coordonarea Ministerului Apărării:
- IAR SA – specializată în producția și mentenanța elicopterelor
- Carfil SA Brașov – producător de armament și muniție
- Metrom SA Brașov – furnizor de echipamente și componente pentru industria de apărare






