Șoferii care intenționează să circule pe DN7C – Transfăgărășan, în zona comunei Arefu, trebuie să țină cont de restricțiile de trafic instituite sâmbătă, 27 iunie, pentru desfășurarea competiției de ciclism „Vidraru Bike Challenge”.
Potrivit CNAIR, circulația rutieră va fi închisă complet între kilometrii 54+700 și 62+000, în intervalul orar 09:00 – 10:40. Ulterior, între orele 11:30 și 17:00, traficul va fi restricționat pe sectorul cuprins între kilometrii 54+700 și 54+850.






