Acasă National Temperaturi extrem de scăzute în România. Recomandări de la Ministerul Sănătății

Temperaturi extrem de scăzute în România. Recomandări de la Ministerul Sănătății

0

Ministerul Sănătății avertizează populația cu privire la temperaturile extrem de scăzute și recomandă limitarea deplasărilor în aer liber, purtarea de haine călduroase, protejarea mâinilor și picioarelor și consumul de alimente bogate în proteine, fructe și legume. De asemenea, se recomandă evitarea alcoolului și respectarea regulilor de igienă.

Grupurile vulnerabile, în special persoanele vârstnice și cele cu afecțiuni cardiace sau respiratorii, trebuie să evite locurile aglomerate, iar copiii nu trebuie lăsați expuși la frig sau transportați în vehicule neîncălzite corespunzător.

Ministerul Sănătății monitorizează situația unităților sanitare pentru a putea primi și interna un număr mai mare de pacienți, iar serviciile de ambulanță județene vor suplimenta echipajele în această perioadă.