Acasă Local Tattoo Marathon: Un eveniment artistic și caritabil de 24 de ore

Tattoo Marathon: Un eveniment artistic și caritabil de 24 de ore

Organizat în perioada 11-12 noiembrie, un maraton de tatuaje de 24 de ore propune un eveniment artistic și caritabil. Participanții sunt invitați să se bucure de jocuri interactive, muzică live și degustări de vinuri, alături de artiști locali și DJ consacrați. Fondurile strânse vor fi donate copiilor din centrele DGASPC Brașov, iar prețul unui tatuaj simbolic este de 200 de lei. Maratonul oferă și posibilitatea de a câștiga tatuaje gratuite și licitații pentru sticle de vin de colecție.
”Am pus bazele unui maraton de tatuaje de 24 de ore în care vrem să atragem cât mai mulți participanți și nu numai.
Dacă ești iubitor de tatuaje sau pur și simplu vrei să ni te alături, în perioada 11-12 noiembrie, orele 10.00 – 22.00, organizăm un eveniment artistic în scop caritabil unde te așteptăm pe tine, împreună cu prietenii și familia ta să vă bucurați de jocuri interactive și muzică live, alături de amicii noștri fantastici de la Magic of Dreamland și Dj Alpha, Dj Garo, Dj Ilie Marcu și Sergiu DJS.
De asemenea, pe parcursul evenimentului te vei putea bucura și de o degustare de vinuri, asigurată de partenerii noștri de la Crama Serve, Crama Chateau Cristi și Wine Hunter. Cafeaua va fi și ea nelipsită pe toată durata evenimentului și va fi asigurată de unul dintre partenerii noștri, Kimbo. Te invităm să participi și să sprijini cauza noastră caritabilă cu orice fel de ajutor.
Ceea ce ne-a inspirat să organizăm maratonul a fost experiența lui Valentin de când a participat la un astfel de eveniment în Germania 3 ani la rând. Acesta a văzut desfășurarea unei asemenea mișcării și efectele semnificative pe care le-a avut, cât și implicarea masivă a comunității, unde an de an s-au ajutat diferite cauze sociale. Acest aspect l-a făcut să aducă ideea și în România.
Văzând amplitudinea mișcării, cu peste 600 de participanți an de an, a înțeles că până și un salon de tatuaje poate sa aducă un plus societății. Știm că nu este mult și că nu putem schimba totul, dar acesta este un început, o mișcare care trebuie sa înceapă și să nu se termine vreodată, pentru cei ce nu o pot face.
Cum pot să ajut?
Ia-ți prietenii și familia și haide la maraton! Bucură-te de surprizele pe care ți le-am pregătit, hai să ne cunoaștem și descoperă cauza pe care noi o susținem. Tatuarea este opțională, poți pur și simplu să te simți bine alături de oamenii faini care vor fi prezenți și să decizi la finalul evenimentului să contribui cu o donație.
Pentru a face cât mai ușor întreg procesul am deschis un cont bancar exclusiv pentru acest eveniment, dar vom avea și o cutie de donații.
Cât costă un tatuaj și care este dimensiunea acestuia?
Pentru cei dornici de un tatuaj nou am pregătit o serie de tichete speciale. Cu achiziționarea unui tichet (de 200 RON) îți poți face un tatuaj mic, simbolic, care îți va aduce constant aminte de fapta bună pe care ai făcut-o. Și nu-ți face griji dacă tatuajul dorit nu se încadrează în dimensiunile propuse de noi; pentru un tatuaj puțin mai mare poți achiziționa unul sau mai multe tichete în plus (așa cum poți vedea în imaginea alăturată), iar noi îți vom realiza tatuajul.
Pot sa particip dacă nu vreau să-mi fac tatuaj?
De la iubitori de tatuaje, la părinți, copii sau adolescenți, maratonul nostru este pentru toată lumea, plin de energie pozitivă și multe alte surprize. De aceea vă așteptăm în număr cât mai mare să-l descoperiți.
Mă pot programa dacă vreau să mă tatuez?
Da, dacă te regăsești printre cei care vor să se tatueze în cadrul evenimentului, gândește-te în ce zi ți-ar plăcea să vii și programează-te. Programarea se poate face prin venirea la salon și achiziționarea tichetului, unde îți poți alege ziua și intervalul orar în care dorești să-ți faci tatuajul. Astfel, ne putem asigura că vei aștepta cât mai puțin posibil pentru tatuajul dorit, cât și că întreaga experiență va fi una plăcută și de neuitat.
Cum vor fi folosite donațiile?
Sumele strânse vor fi donate către copiii aflați în centrele din sistemul de protecție al copilului al DGASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov), cu speranța că astfel vom putea împlini câteva dintre visurile acestor copii.
Ce trebuie să știu dacă vreau să mă tatuez?
Maratonul a fost conceput exclusiv pentru tatuajele mici, simbolice, minimaliste;
Pentru a putea realiza cât mai multe tatuaje ne dorim ca fiecare în parte sa cunoască designul, mărimea și amplasarea acestuia;
Dacă ești în lipsă de idei, noi te putem ajuta la personalizarea tatuajului, dar ne-ar ajuta enorm să-ți cunoști modelul;
Din motive de intimitate, nu acceptăm tatuaje în zone intime la maraton, poți veni cu modelul dorit în orice altă zi;
Nu acceptăm tatuaje pe degete, știm că este la modă, dar noi ținem mult la modul în care tatuajul va arăta după o perioadă de timp;
Din motive de siguranță, vrem sa asigurăm fiecare participant că există o șansă mică de a fi alergici la pigmentul de cerneală;
Atenție! Procedura de tatuare poate avea efecte negative dacă suferiți de una sau mai multe dintre următoarele afecțiuni: *diabet zaharat, hemofilie, boli de inimă, boli dermatologice, leziuni ale pielii sau sensibilitatea pielii la săpunuri, dezinfectanți sau alte produse cosmetice, manifestări sau reacții alergice la metale, pigmenți, coloranți sau alți sensibilizanți pentru piele, boli transmisibile, stări lipotimice, epilepsie, apoplexie, narcolepsie, sarcină, alăptare, deficiențe imunitare, cicatrici cheloide.
Ajută și câștigă
Îți mulțumim mult că ai ales să te implici și să susții inițiativa noastră și tocmai de aceea vrem să ne exprimăm recunoștința. Odată cu achiziționarea unui tichet vei fi înscris automat în concursul nostru, în cadrul căruia dăruim 6 tatuaje gratuite, câte unul de la fiecare tatuator al salonului nostru.
La finalul zilei de sâmbătă vom anunța 3 dintre câștigători, iar ceilalți 3 vor fi anunțați la finalul zilei de duminică. Multă baftă!
Surprizele nu s-au terminat încă! Pentru pasionații de vin, am decis să scoatem la licitație o sticlă de vin de colecție. Participă la maraton, licitează și poți câștiga o sticlă de vin cu adevărat deosebită.
Urmărește-ne site-ul și paginile de social media pentru a fi la curent cu toate noutățile și actualizările. Haide să pornim această mișcare împreună!” au anunțat reprezentanții Tattoo Marathon.