Serviciul Public Administrare Piețe Brașov anunță un eveniment special dedicat copiilor și părinților: pe 23 august, între orele 10:00 și 15:00, Piața Unirii se transformă într-un spațiu al jocului, schimbului și al surprizelor.
Evenimentul le oferă părinților posibilitatea de a aduce jucării, hăinuțe, cărți și accesorii pe care nu le mai folosesc, pentru a le vinde, dona sau schimba.
Printre atracțiile pregătite se numără ateliere gratuite de ceramică susținute de Romeo Cențiu, întâlnirea cu roboțelul interactiv Pepper, adus de Kastel Youth Hub – Brașov, dar și târgul „Parte de carte”, prin care cei mici pot lua gratuit o carte potrivită vârstei lor sau pot schimba/dona propriile volume.
Pe lângă acestea, vizitatorii se pot bucura de o piață volantă cu produse proaspete de la producători români, vată de zahăr, popcorn și porumb fiert, dar și de tombole și surprize care promit momente memorabile.
Cei interesați să participe activ sau să aibă un stand la eveniment pot contacta organizatorii la 0729/428376 sau pe e-mail la blaj@pietepublice.ro.






