La data de 30 decembrie 2022, în jurul orei 11.00 , dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că o tânără, în vârstă de 17 ani, din județul Galați, s-ar fi accidentat în timp ce se afla în Masivul Postăvarul.
Aceasta a fost preluată și transportată la spital pentru investigații medicale.
Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs incidentul.
La fața locului s-a deplasat și elicopterul SMURD Brasov. Din cauza conditiilor meteo, elicopterul a fost nevoit sa aterizeze langa lac, s-a luat legatura cu Salvamont pentru a cobora victima la zona de preluare.
”Din cauza echipamentului inadecvat și a gheții, persoana de sex feminin, în vârstă de 17 ani, a alunecat, dând cu capul de o piatră și suferind un traumatism cranio-cerebral, cu pierderea stării de conștientă. O echipă de prim răspuns, formată din salvatori montani din cadrul Serviciului Public Local Salvamont Brașov, a intervenit de urgență, găsind victima în stare de șoc, dar conștientă. După ce a fost evaluată din punct de vedere medical, a fost imobilizată pe targă și transportată cu UTV-ul din dotare până la stația superioară a telegondolei Express și mai apoi cu aceasta către stațiune, de unde a fost preluată de un echipaj aero. Din păcate, echipajul aero nu a putut ateriza la locul incidentului din cauza condițiilor meteo nefavorabile, cu ceață.






