Un tânăr a fost surprins de polițiștii locali din Brașov în timp ce scria mesaje pe zidurile de pe Strada Sforii, unul dintre cele mai vizitate locuri din oraș. Incidentul a avut loc în 12 octombrie, iar potrivit Poliției Locale, tânărul, aflat în compania prietenei sale, a folosit un marker pentru a lăsa inscripții pe pereții clădirilor din zonă.
Gestul nu s-a oprit aici — cei doi au scris și pe Poarta Șchei, monument arhitectonic ridicat în prima jumătate a secolului al XIX-lea, parte din patrimoniul cultural al Brașovului.
Pentru fapta sa, tânărul a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică.
Poliția Locală Brașov reamintește că astfel de acte de vandalism afectează patrimoniul istoric al orașului și face apel la respectarea spațiilor publice și la protejarea monumentelor care definesc identitatea Brașovului.






