“Dreptul egal la educație trebuie susținut în mod real, nu doar declarativ. Am votat pentru asigurarea transportului elevilor navetiști, lipsa banilor pentru decontarea acestuia fiind o cauză a abandonului școlar. După votul unanim primit în Comisia de buget, din care fac parte, proiectul Ministerului Educației a trecut și de Comisia pentru administrație publică a Senatului, cu votul tuturor colegilor mei liberali”, a declarat senatorul PNL de Brașov, Mihail Veștea.
Astfel, elevii care sunt şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu primesc o sumă forfetară lunară pentru cheltuielile de transport. Această sumă se acordă în funcţie de distanţa dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care sunt şcolarizaţi, dus-întors, pe durata cursurilor şcolare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ în care sunt şcolarizaţi. Elevii beneficiază de plata în avans a sumei forfetare lunare.
“A fost o adevărată dezbatere în spațiul public despre această soluție a Guvernului și despre faptul că suma forfetară anulează dreptul la bursă socială. Nu este cazul. Suma forfetară este neimpozabilă şi nu este luată în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obţinerea bursei de studiu şi/sau a bursei de ajutor social”, a precizat Mihail Veștea.
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.159/2022 pentru modificarea şi completarea art.84 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 este în procedură parlamentară de urgență, fiind deja adoptat de Camera Deputaților. Senatul este camera decizională.