Acasă Social STOP incendiilor de vegetație!

STOP incendiilor de vegetație!

0

18 Intervenții pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată pe raza județului Brasov în ultimele 48 de ore

Pompierii brasoveni au intervenit pentru stingerea a 18 incendii de vegetatie uscată în ultimele 48 de ore.

Temperaturile sunt ridicate pentru această perioadă, iar din păcate asistăm la o creștere semnificativă a numărului de incendii de vegetație uscată.

Vă atenționăm cu privire la faptul că folosirea focului deschis în apropierea terenurilor agricole este o acțiune periculoasă, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător, deoarece flăcările se pot propaga într-un timp foarte scurt și pot afecta culturile agricole, locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.

Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate.

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.