Acasă Anunțuri Spitalul Județean Brașov scoate la concurs un post de analist la RUNOS....

Spitalul Județean Brașov scoate la concurs un post de analist la RUNOS. Dosarele se depun până pe 28 aprilie 2026

0

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post temporar vacant de analist gradul I în cadrul Serviciului RUNOS și Culte, structura responsabilă de gestionarea resurselor umane și a activităților de salarizare.

Postul este unul de execuție, cu normă întreagă, pe durată determinată de doi ani, iar atribuțiile principale vizează asigurarea activităților legate de salarizarea personalului spitalului, în conformitate cu legislația în vigoare și politicile instituției.

Candidații trebuie să depună un dosar complet care include formularul de înscriere, acte de identitate, documente de studii (inclusiv diploma de bacalaureat), dovezi ale vechimii în muncă, cazier judiciar, adeverință medicală, certificat de integritate comportamentală, curriculum vitae și dovada achitării taxei de concurs, stabilită la 100 de lei.

Dosarele se depun la sediul spitalului din Calea București nr. 25–27, la secretariat, până la data de 28 aprilie 2026, ora 15.00. Instituția precizează că fiecare candidat va fi identificat prin numărul de înregistrare al dosarului.

Informații suplimentare pot fi obținute de la Serviciul RUNOS și Culte al spitalului, inclusiv telefonic sau prin e-mail, persoană de contact fiind desemnată Andreea Perianu.

Persoanele interesate pot consulta anunțul complet și criteriile de eligibilitate accesând platforma oficială a instituției: