Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a lansat o licitație de peste 7,1 milioane de lei pentru un proiect considerat vital pentru funcționarea unității medicale: creșterea capacității de alimentare cu energie electrică a Staționarului Central.
Contractul, publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), vizează atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor necesare pentru „sporul de putere” al clădirii, în condițiile în care spitalul funcționează permanent, 24 de ore din 24, iar secțiile critice depind complet de alimentarea cu energie.
Potrivit documentației oficiale, investiția este destinată în special zonelor esențiale precum ATI, sălile de operație și Unitatea de Primiri Urgențe, unde orice întrerupere de curent poate pune în pericol viețile pacienților și activitatea medicală.
Valoarea totală estimată a contractului este de 7.175.000 de lei fără TVA, iar proiectul va fi derulat în două etape: prima presupune realizarea documentației tehnice, iar cea de-a doua execuția efectivă a lucrărilor.
Totuși, Spitalul Județean precizează că lucrările vor începe doar dacă proiectul tehnic va fi aprobat de Consiliul Județean Brașov și dacă va exista finanțarea necesară. În lipsa banilor, instituția își rezervă dreptul să oprească proiectul după etapa de proiectare.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 11 iunie 2026, ora 15:00, iar deschiderea acestora va avea loc în aceeași zi, direct în SEAP.






