Proiectul cultural „Mișto tanda, mișto manda – e frumos la tine, e frumos la mine” debutează cu spectacolul organizat de Ziua Internațională a Romilor în 7 aprilie 2024 la Centrul Cultural Reduta.
INTRAREA ESTE LIBERĂ PE BAZĂ DE INVITAȚIE ÎN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE!
Taraful de la Vărbilău și Grupul de dansuri tradiționale rome RomaFest vor urca pe scena Centrului Cultural Reduta
în 7 aprilie 2024, de la ora 19.00.
Taraful de la Vărbilău este o emblemă a tradiției muzicale românești, cu o istorie bogată și o contribuție deosebită la conservarea și promovarea folclorului autentic.
Copiii de azi se regăsesc în versurile scrise acum 40 de ani de lăutarii din comuna lor.
Mircea Dinescu este cel care i-a făcut cunoscuţi publicului larg. El a comparat-o pe Maria Radu, solista tarafului de la Vărbilău cu Cesária Évora, datorită timbrului special al vocii.
Repertoriul lor variat cuprinde balade, doine și cântece de joc, toate interpretate cu măiestrie și autenticitate.
Pe lângă prestigiul dobândit în cadrul evenimentelor locale, Taraful de la Vărbilău a participat și la numeroase festivaluri naționale și internaționale, aducând muzica românească tradițională în atenția publicului larg.
Astfel, au devenit ambasadori ai folclorului autentic.
RomaFest este ansamblul de referință a etniei rome atât pe plan național, cât și internațional. La inițiativa dansatorului profesionist Ovidiu Totti, grupul s-a constituit în anul 2005, urmând imediat un turneu de amploare în Japonia. Succesul lor a culminat cu invitația de a dansa în Opera Carmen de Bizett la Lyon si la marele Cirque de Soleil din Canada. În țară, au participat la emisiuni celebre, precum „Românii au talent” (ProTV) sau „România dansează” (Antena 1).