Jumătate dintre cei chestionaţi în cadrul unui Sondaj de opinie naţional realizat de INSCOP, la comanda News.ro, declară că în mod sigur ar merge la vot la alegerile parlamentare, PSD fiind pe primul loc în intenţiile de vot, cu 28,7%, urmat în ordine de PNL şi AUR. Diferenţa PNL-AUR este 0,3%, informează News.ro.
În cazul întregului eşantion, care include toţi votanţii, indiferent dacă merg sau nu să-şi exercite dreptul de vot, dar care şi-au declarat opţiunea pentru unul dintre partidele incluse în întrebarea privind scrutinul parlamentar, PSD se menţine pe primul loc, cu 29,5 % din opţiuni, însă poziţia a doua revine AUR, urmat la diferenţă de 4 procente de PNL. USR ar avea în prima variantă 14,6%, iar în cea de a doua 14,1 %. Partidul Dianei Şoşoacă urcă la 4%, comparativ cu luna precedentă. Numărul celor care spun că nu merg la vot a scăzut sub 20%, în condiţiile în care, la precedentul sondaj, aproape un sfert dintre cei chestionaţi nu intenţionau să participe la vot. ”Principalele trei partide, PSD, PNL şi AUR sunt într-un uşor regres al intenţiei de vot comparativ cu luna precedentă. Doar USR şi SOS România înregistrează creşteri uşoare”, remarcă directorul INSCOP Research, Remus Ştefureac.
Detalii pe stiripesurse.ro