Acasă National Sondaj INSCOP: Geoană conduce în clasamentul încrederii cu 34%. Vezi ce alți...

Sondaj INSCOP: Geoană conduce în clasamentul încrederii cu 34%. Vezi ce alți politicieni se află în topul notorietății

0

Conform celui mai recent sondaj INSCOP realizat la cererea News.ro, secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană şi primarul Clujului Emil Boc au peste 30% cotă de încredere în rândul românilor, urmaţi de fostul premier Victor Ponta – 24,1%, de liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu – 20,5%, Gabriela Firea, Cristian Diaconescu, Diana Şoşoacă, George Simion, Nicolae Ciucă şi Cătălin Drulă.

Preşedintele Klaus Iohannis conduce în topul notorietăţii, 98,9% dintre cei chestionaţi afirmând că au auzit de el, iar poziţia a doua revine Dianei Şoşoacă – 96,7%. În clasament urmează Victor Ponta, Marcel Ciolacu, Gabriela Firea, Emil Boc, Mircea Geoană, Nicolae Ciucă, George Simion, Cristian Diaconescu, Cătălin Drulă şi Remus Pricopie.