65% dintre participanții români la studiul anual au declarat că sunt contactați de câteva ori pe an de angajatori pentru a fi chemați la interviuri de angajare, transmite platforma eJobs. Dintre aceștia, 16% primesc astfel de propuneri lunar, iar 10% săptămânal. 12% spun că li se întâmplă o dată la câțiva ani să primească o ofertă de angajare. 23% nu au fost sunați niciodată fără să fi aplicat în prealabil. Sondajul a fost realizat de Boston Consulting Group (BCG), The Network, The Stepstone Group și eJobs.ro, partenerul The Network pe piața din România.
„Cu 26% dintre oamenii activi pe piața muncii contactați cel puțin o dată pe lună de un potențial angajator, suntem încă într-o zonă în care piața este dinamică și în care se simte nevoia de candidați, cu toate acestea, procentul este în scădere față de anul trecut, când 39% dintre cei chestionați spuneau că cel puțin lunar oferte din partea companiilor. Este vorba de angajați care sunt abordați fără să aplice la joburile respective. Angajatorii ajung la ei fie prin căutare directă pe platformele de recrutare, fie prin recomandări”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro.
Întrebați cum își evaluează puterea de negociere a unei oferte de job, 25% se simt foarte încrezători în propriile abilități de negociere, simt că dețin avantajul competitiv într-o discuție cu un potențial angajator și că pot jongla cu succes între mai multe oferte de angajare. Aproape la fel de mulți (24%) se află la celălalt pol al încrederii în sine și cred că puterea de decizie se află exclusiv în terenul angajatorului.
Salariul rămâne principalul criteriu în funcție de care decid să accepte sau nu un job, urmat de echilibrul dintre viața personală și cea profesională, relația cu managerul și siguranța jobului. Alte aspecte importante pentru candidați sunt relația cu colegii de echipă, recunoașterea meritelor de către managerul direct, dar și oportunitățile de creștere în carieră. „La nivel global, ierarhia se schimbă puțin. Astfel, dacă pentru candidații români salariul contează cel mai mult, în alte țări vedem siguranța locului de muncă așezată pe primul loc. Salariul coboară pe a treia poziție, după echilibrul dintre viața personală și cea profesională”, mai spune Roxana Drăghici.
Sursa: economedia.ro