Acasă Social Șomajul în județul Brașov în creștere. Peste 7.000 de persoane fără loc...

Șomajul în județul Brașov în creștere. Peste 7.000 de persoane fără loc de muncă în februarie 2025

0

Potrivit datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică Brașov, rata șomajului în județ a ajuns la 2,8% în luna februarie 2025, în creștere atât față de luna precedentă (cu 0,1 puncte procentuale), cât și față de aceeași perioadă a anului trecut (cu 0,3 puncte procentuale).

Numărul total al șomerilor înregistrați a fost de 7.135 persoane, cu 81 mai mulți față de ianuarie și cu 604 mai mulți comparativ cu februarie 2024. În mod semnificativ, peste 73% dintre șomeri provin din mediul rural, deși doar o treime din populația județului trăiește în afara orașelor.

Rata șomajului în rândul femeilor (2,8%) este mai ridicată decât cea înregistrată în rândul bărbaților (2,7%), în timp ce în mediul urban s-au înregistrat 1.915 șomeri, față de 5.220 în mediul rural.

Doar 1.041 persoane beneficiază de indemnizație de șomaj, adică 14,6% din total, restul de 85,4% fiind șomeri neindemnizați, proporție în creștere față de anul trecut. Dintre cei indemnizați, 61,7% sunt femei, majoritatea având studii liceale sau universitare.

Pe de altă parte, cei neindemnizați sunt în mare parte persoane cu nivel scăzut de educație: 86,4% dintre aceștia au cel mult studii gimnaziale, iar doar 2,1% au absolvit studii superioare.

Șomerii cu vârste între 25 și 55 de ani constituie cel mai numeros segment, atât în rândul celor indemnizați (68,9%), cât și în rândul celor neindemnizați (71,5%). Există însă și o categorie importantă de persoane peste 55 de ani, în special în rândul celor neindemnizați (15,2%).

La nivel național, județul Brașov ocupă locul 12 după numărul total al șomerilor, însă stă mult mai bine la capitolul rată a șomajului, unde se situează pe locul 30, semn că, raportat la populația activă, Brașovul continuă să rămână un județ cu șomaj relativ redus.