Centura Sighișoarei devine amintire. Finanțarea se pierde, fără avizul DRDP Brașov
Problemele pe care le creează Compania Națională de Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) sunt din ce în ce mai grave, compania fiind luată „pe persoană fizică” de directorul general care avizează doar ce vrea și când vrea. În cazul variantei ocolitoare pentru Sighișoara, de exemplu, proiectul riscă să piardă finanțarea, blocându-se în avizul pe care directorul CNAIR nu vrea să-l dea pentru a se începe lucrările pe porțiuni. Scandalul din interiorul Ministerului Transporturilor este acum între departamentul de autorizare și directorul CNAIR, potrivit jurnalul.ro.
De la Autorizare i s-a cerut proiectantului refacerea unor porțiuni neconforme, dar același departament cere avizul CNAIR pentru cele care sunt în regulă, așa cum se procedează în mod curent, pentru a putea fi începute lucrările. Însă directorul refuză să avizeze tronsoane din respectivul drum, ceea ce poate duce la anularea întregului proiect, prin pierderea banilor alocați, din cauza întârzierilor prea mari.






