Acasă Social Sibiul, din nou în topul celor mai fermecătoare orașe din Europa!

Sibiul, din nou în topul celor mai fermecătoare orașe din Europa!

0
foto: arhivă - Sibiu FITS

Un site german de turism a inclus Sibiul în top 12 al celor mai pitorești orașe europene. Apreciat pentru farmecul său istoric, arhitectura sașilor transilvăneni și atmosfera de poveste, Sibiul se află alături de destinații din Italia, Spania, Elveția și Germania. Orașul continuă să fascineze turiștii prin străduțele sale colorate, piețele medievale și gastronomia locală. ”https://www.reisereporter.de/…/die-12-schoensten…

Sibiul este din nou prezent în topurile europene ale orașelor fermecătoare, care merită văzute. Un site german de turism și vacanțe – reisereporter.de – face un top 12 al micilor orașe de poveste ale Europei: „Șarmante și pline de tradiții, cu piețe fermecătoare, străduțe sinuoase și combinația perfectă între natură și atmosfera unui orășel – vă prezentăm orașe pitorești, care vă invită să visați”.

Despre Sibiu, reporterul subliniază că: „”Sibiul se numea cândva Hermannstadt, deoarece a fost fondat de sașii transilvăneni, coloniști germani, în secolul al XII-lea. Iar această bijuterie de orășel din România continuă să ateste acest lucru și astăzi! Căsuțele istorice de pe străduțele colorate și zidurile groase ale vechilor biserici nu lasă nicio urmă de îndoială că acest orășel are în spate o istorie plină de viață. […] După ce ai explorat pe îndelete Sibiul, ar trebui să te răsfeți cu unul dintre delicioasele vinuri românești, într-unul dintre numeroasele localuri.”
Sibiul este în acest top alături de alte orașe pitorești din Italia, Spania, Elveția, Belgia, Germania sau Austria.” au anunțat reprezentanții Primăriei Municipiului Sibiu.