Sibiu devine, între 3 și 7 iunie, punctul de întâlnire al cinefililor și al noilor voci din cinematografia europeană, odată cu ediția aniversară cu numărul 10 a ESTE FILM Festival.
Festivalul aduce în fața publicului o selecție remarcabilă de filme europene recente, multe dintre ele prezentate în premieră națională, alături de competiții dedicate scurtmetrajului, retrospective speciale și întâlniri cu regizori, actori și curatori de film.
În cadrul secțiunii Best of Europe, spectatorii sunt invitați într-o călătorie cinematografică despre memorie, identitate și istorie, prin filme apreciate în marile festivaluri europene. Totodată, secțiunea In Frame propune un focus special asupra cinematografiei iugoslave.
Ediția din acest an aduce și un concept special – Beyond the Frame – care îmbină experiența filmului cu cea gastronomică, printr-o seară inspirată de cultura fostului spațiu iugoslav.






