Acasă Social Sfârșit de sezon de schi în Postăvarul!

Sfârșit de sezon de schi în Postăvarul!

0

Din cauza condițiilor meteo din ultima perioadă și având în vedere prognoza, care anunță temperaturi pozitive, este foarte probabil ca iubitorii sporturilor de iarnă să se mai bucure de zăpada din partea superioară a masivului Postăvarul doar în acest sfârșit de săptămână. Dacă deteriorarea stratului de zăpadă de pe pârtii se va accentua, luăm în calcul închiderea sezonului după acest weekend.

Deși la începutul săptămânii a nins, temperaturile ridicate din ultimele zile au deteriorat pârtiile, astfel că stratul de zăpadă a scăzut în câteva zile cu 20 -25 de cm.

În prezent, se schiază, în condiții de primăvară (cu zăpadă grea după primele ore ale dimineții), pe pârtiile: Doamnei, Ruia, Lupului, Drumul Roșu, cu ieșire la telescaunul Ruia. Stratul de zăpadă bătută de pe pârtiile deschise schiului are între 15 și 30 de cm, cu zone unde zona schiabilă se îngustează.

Având în vedere consistența zăpezii – care diferă foarte mult pe parcursul zilei și de la zonele umbrite, unde este mai dură, la zonele însorite, unde stratul este moale, încetinind brusc alunecarea și solicitând articulațiile picioarelor – vă recomandăm să schiați cu viteză redusă, să fiți pregătiți să fiți supuși unui alt regim de alunecare odată cu ieșirea în zonele însorite și să nu bruscați schiurile, pentru a reduce șocurile primite de articulații și a reduce riscul de accidentare.

Instalațiile de transport pe cablu care vor funcționa în următoarele zile sunt telegondola, telescaunul Ruia și teleschiul Ruia. Ultima urcare este la ora 16.00.

Le recomandăm celor care schiază să utilizeze telegondola la coborârea în Poiana Brașov, deoarece, în partea inferioară, nu mai există strat de zăpadă care să le asigure legătura cu Poiana Brașov.

Vă reamintim că în această perioadă tarifele la transportul pe cablu sunt reduse: pentru utilizarea telegondolei se anulează 5 puncte, în loc de 6, iar la telescaunul Ruia sunt anulate 3 puncte în loc de 4.

Pentru achiziționarea ski-pass-urilor există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră). La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul. Lor li se adaugă și cele două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos.

Pentru recuperarea garanției de 20 lei plătită pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă.