Acasă Sănătate-Educație Sesizarea unui medic cu privire la eventuale ilegalități petrecute în Spitalul Județean...

Sesizarea unui medic cu privire la eventuale ilegalități petrecute în Spitalul Județean Brașov a fost ”ascunsă” prin sertare de reprezentanții Consiliului Județean Brașov

0

Cum se asunde ”gunoiul” sub preș la Spitalul Clinic Județean Brașov! Medicii care îndrăznesc să își spună punctul de vedere sunt chemați în Comisia de Etică, mai ceva ca în țările subdezvoltate din Africa.

La Consiliul Județean Brașov, transparența pare să fie doar un concept teoretic, fără aplicabilitate în realitate. În timp ce autoritățile se laudă cu investiții și modernizări în sistemul sanitar, ignoră cu desăvârșire problemele grave semnalate de cadre medicale din interiorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJUBv).

Cazul recent al unui medic din cadrul spitalului, care este și avertizor public, și care a expus ilegalități și nereguli grave din unitatea medicală, este încă o dovadă a lipsei totale de transparență și a tendinței Consiliului Județean de a bloca orice demers incomod.

O adresă importantă, băgată sub preș

Concret, în data de 7 martie 2025, un medic din cadrul SCJUBv, în calitate de avertizor public, a transmis Consiliului Județean Brașov o înștiințare oficială în care detalia grave încălcări ale legii petrecute în SCJUBv în ultimele 10 luni. Documentul, depus atât în format fizic la registratura CJ Brașov, cât și pe email, cu confirmare de primire, avea ca scop informarea tuturor consilierilor județeni cu privire la aceste probleme.

Deși era de datoria Consiliul Județean Brașov să asigure distribuirea acestei informări către consilierii județeni, documentul nu a fost transmis nici după 10 zile. Orice sesizare ar trebui să fie verificată, nu ascunsă! Poate medicul are dreptate sau poate nu, dar aducerea la cunoștința aleșilor județeni și o mică verificare se putea face, tocmai ca să nu mai existe probleme ca în trecut, când unități medicale au fost supuse perchezițiilor, când directori economici au fost săltați de mascați pentru infracțiuni de corupție.

În mod suspect, s-a încercat îngroparea acestei sesizări, Consiliul refuzând chiar să furnizeze medicului adresele de email ale consilierilor județeni, invocând pretexte nefondate.

În cele din urmă, medicul a reușit să intre în posesia adreselor și a transmis direct documentul, însoțit de un mesaj prin care solicita „revenirea la legalitate” și luarea unor măsuri urgente pentru a remedia deficiențele grave din spital.

Printre problemele semnalate în această înștiințare se numără:
  • Funcționarea ilegală, timp de peste 10 luni, a secției de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă, fără un șef de secție desemnat conform legislației.
  • Angajarea unor medici fără respectarea condițiilor legale, ceea ce a dus la cheltuirea abuzivă a fondurilor publice.
  • Prelungirea ilegală a contractelor unor șefi de secție fără avizul Consiliului de Administrație.

În mod ironic, aceleași autorități care se laudă cu modernizări și investiții în sistemul sanitar au ignorat complet o adresă oficială care expunea nereguli ce afectează siguranța pacienților.

Lipsa de transparență și cenzură ca în Coreea de Nord

Medicul care a transmis această înștiințare nu este la prima sa luptă cu sistemul. În trecut, a mai expus nereguli legate de organizarea unui concurs în SCJUBv, iar în loc să fie ascultate și investigate sesizările sale, conducerea spitalului l-a chemat în fața Comisiei de Etică. În loc să se remedieze problemele semnalate, s-a încercat intimidarea celui care le-a făcut publice.

Această situație ridică o întrebare esențială: dacă un medic avertizează asupra unor ilegalități grave și este redus la tăcere, ca în Coreea de Nord, ce se întâmplă cu pacienții care suferă în urma acestor abuzuri?

Dar n-ar fi de mirare, căci nici măcar consilierii județeni nu mai au dreptul la replică în ședințele de Consiliu Județean. O administrație care își împiedică membrii să se exprime liber și care ascunde informații esențiale ridică serioase semne de întrebare. De ce s-a refuzat trimiterea documentului? Interesele cui sunt protejate prin această lipsă de transparență?

Un lucru e clar: Nu doar în cadrul Spitalului Județean Brașov există grave nereguli, căci și instituțiile care ar trebui să vegheze la respectarea legii preferă să ascundă totul sub preș. Ignorarea unei sesizări oficiale timp de 10 zile și blocarea accesului consilierilor județeni la informații sunt acțiuni inacceptabile într-o administrație care pretinde că servește interesul public.