Într-o perioadă de doar două săptămâni de la preluarea conducerii Guvernului, Partidul Social Democrat (PSD) a luat măsuri concrete pentru a rezolva principala problemă cu care se confruntă românii: creșterea prețurilor la alimente. Această măsură va asigura protecția puterii de cumpărare a celor afectați în mod deosebit de inflație.
Contrar criticilor aduse, propunerea PSD a fost acceptată de către operatorii economici, confirmând astfel viabilitatea soluțiilor propuse și evitarea perturbărilor pe piața de alimente.
„Măsura Guvernului Ciolacu de limitare a adaosului comercial se desfășoară în următoarele moduri: pentru fermieri nu există limită pentru stabilirea prețurilor de vânzare a materiilor prime, procesatorii vor aplica un adaos comercial maxim de 20% peste costurile de producție, inclusiv costul de achiziție al materiilor prime, distribuitori au impus un adaos comercial cumulat maxim de 5%, iar adaosurile totale ale distribuitorilor nu pot depăși 5% din prețul de vânzare al procesatorului. Se adaugă și costurile operaționale ale distribuitorilor, precum transportul și logistica.
Pentru retaileri se stabilește un adaos maxim de 20% față de prețul de achiziție de la distribuitori/procesatori sau fermieri. Această cotă include și taxele de raft, cum ar fi remizele și risturnele, precum și cheltuielile comerciantului” a declarat Senatorul Marius – Alexandru Dunca, președintele Organizației Județene a PSD Brașov.
Toate adaosurile menționate se raportează la prețurile fără TVA. Toate contractele comerciale în desfășurare vor fi modificate în termen de 30 de zile, astfel încât, până la începutul lunii august, toate contractele se vor conforma prevederilor Ordonanței de Urgență. Durata aplicării Ordonanței de Urgență este de 90 de zile, dar termenul poate fi prelungit prin intermediul Parlamentului.
„ În ceea ce privește scăderea prețurilor, nu se poate stabili un procent fix, deoarece reducerea va varia în funcție de fiecare produs și magazin în parte. Diminuările de preț vor fi influențate de adaosurile practicate de fiecare operator economic înainte de adoptarea Ordonanței, precum și de existența de discounturi la produse sau achiziționarea directă de la fermieri. Cu toate acestea, cel mai important aspect este oprirea creșterii prețurilor la alimentele de bază” a adăugat senatorul.
Lista produselor de bază la care se plafonează adaosurile comerciale include:
- Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300g-500g, fără specialități.
- Lapte de vacă proaspăt 1L, grăsime 1,5%.
- Brânză telemea din lapte de vacă vrac.
- Iaurt simplu din lapte de vacă, 3.5% grăsime, cu gramaj maxim 200g.
- Făină albă de grâu „000” 1 Kg.
- Mălai 1 kg.
- Ouă de găină calibrul M, 10 bucăți.
- Ulei de floarea-soarelui 1L.
- Carne proaspătă de pui (pui întreg, tacâmuri, pulpe, aripi – varianta standard).
- Carne proaspătă de porc (carne lucru, pulpă, spată).
- Legume proaspete vrac (roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras și ardei kapia).
- Fructe proaspete vrac (mere, prune, pepene roșu, struguri de masă).
- Cartofi proaspeți albi vrac.
- Zahăr alb tos 1 Kg.
„ PSD reafirmă astfel angajamentul său de a proteja interesele românilor și de a aduce stabilitate pe piața alimentară. Prin oprirea creșterii prețurilor la alimentele de bază, PSD urmărește să asigure accesibilitatea acestora pentru toți cetățenii și scăderea inflației. PSD oprește creșterea prețurilor la alimente pentru a proteja puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii” a concluzionat Senatorul Marius – Alexandru Dunca, președintele Organizației Județene a PSD Brașov.
Biroul de presă PSD Brașov