Acasă Administrativ ”SEMNAT”! Useriștii din Brașov se încurajează singuri la petiții! Ei inițiază, ei...

”SEMNAT”! Useriștii din Brașov se încurajează singuri la petiții! Ei inițiază, ei semnează, ei comentează (FOTO)

0

USR este de departe cel mai amuzant partid politic din Brașov!

Zilele acestea, liderii USR au început să distribuie pe Facebook o postare a primarului Allen Coliban prin care acesta le solicită brașovenilor să semneze o petiție. Chipurile să atragă atenția reprezentanților brașovenilor din Consiliul Local cu privire la situația Hanului de la Pietrele lui Solomon.

Trepădușii de partid s-au pus imediat în mișcare, astfel că la o postare a viceprimăriței Flaviei Boghiu au început să comenteze tot oamenii de bază ai primarului Allen Coliban.

Cum totul este venit pe linie de partid, probabil ordinul ”pe unitate” a fost ca toți să scrie în comentarii ”SEMNAT”. Zis și făcut. Cum se vede și în comentariile din captura de mai jos, sunt aceeași indivizi de la USR: Sebastian Ichim, Horațiu Balasz, Stoica Nicolae, care sunt și consilieri locali, dar și nelipsita Oana Huiu, bugetara care mai mult stă pe Facebook decât acolo unde lucrează, adică la teatru.

Care han?

De fapt, administrația USR vrea să cumpere ce este acolo. Dar ce han este acolo, ce clădire?

Nimic! O ruină. De fapt din han a mai rămas un perete. Deci să fie restaurat ce? Acolo trebuie clar o construcție de la ZERO. Ce ar însemna acest lucru? Că nu mai are nicio legătură cu fostul imobil. Cu alte cuvinte, bani irosiți aiurea, și nu puțini.

Dar nu ar fi primul exemplu de ”așa nu”! Administrația Coliban a reușit într-un timp scurt să îngroape și echipa de fotbal FC Brașov, club unde a băgat milioane de euro din bani publici.