Acasă Social Sebastian Rusu: „Pentru unii este simplu să se ducă, să-și facă poze...

Sebastian Rusu: „Pentru unii este simplu să se ducă, să-și facă poze și să taie panglici pentru inaugurare la proiecte pe care noi le-am făcut” (VIDEO)

0

În cadrul conferinței de presă de azi, 15 februarie, de la sediul PNL Brașov – la care au participat Sebastian Rusu, viceprimarul Brașovului, Pamela Diaconu și Cătălin Anton, consilieri locali –  principalele subiecte de discuție au vizat bugetul municipiului Brașov, amendamentele și propunerile PNL, dar și votul din plen.

Viceprimarul Sebastian Rusu a ținut să readucă în atenția brașovenilor proiectele ce aparțin grupului PNL, 14 proiecte care, după spusele acestuia, „mai devreme sau mai târziu vor avea finalitate”.

Un aspect pe care aș vrea să-l discutăm astăzi este legat de proiectele PNL, proiecte care încep să se vadă, dar din păcate nu în totalitate întrucât administrația actuală le-a îngreunat și a pus tot felul de piedici, unele poate voite, alte în necunoștință de cauză sau nepricepere. 

Am avut și câteva vizite în teren la aceste investiții și aș vrea să le amintesc brașovenilor că acestea sunt ale administrației PNL, aș vrea și să le enumăr pentru că pentru unii este simplu să se ducă, să-și facă poze și să taie panglici pentru inaugurare la proiecte pe care noi le-am făcut.”, a transmis viceprimarul.

„Unul dintre proiectele cele mai importante ale administrației liberale a vizat achiziția de mijloace de transport moderne, flota RAT care s-a schimba. Aici feedbak-ul este foarte bun vizavi de calitatea serviciilor și a condițiilor de transport în comun. A fost o tranșă de 25 de troleibuze și 10 autobuze hibrid.”, a adăugat Sebastian Rusu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.