Regulile se schimbă pentru șoferi, după ce Comisia Europeană a propus un pachet extins de reforme privind inspecția tehnică periodică (ITP). Măsurile se referă mai ales la reducerea accidentelor, a poluării și a fraudei cu kilometrajul, în contextul progresului tehnologic și al creșterii accelerate a numărului de mașini electrice.
Uniunea Europeană și-a propus să actualizeze regulile privind inspecțiile tehnice periodice (ITP), înmatricularea și controlul tehnic în trafic.
ropunerea Comisiei Europene stipulează inspecții dedicate vehiculelor electrice, inclusiv pentru baterii și sisteme electronice de siguranță. Vor fi verificate sisteme precum frânarea automată, menținerea benzii de rulare sau integritatea software-ului ce controlează funcțiile critice. În egală măsură, se vor introduce metode de testare noi pentru emisiile de oxizi de azot și particule ultrafine, vizând în special vehiculele cu niveluri ridicate de poluare.
Potrivit oficialilor europeni, aceste autovehicule, deși mai puține numeric, au un impact disproporționat asupra sănătății publice, contribuind major la poluarea aerului din marile orașe.
Pentru autoturismele și camionetele mai vechi de 10 ani, vor fi impuse inspecții anuale obligatorii, indiferent de tipul de combustibil.






