Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu a anunțat într-o conferință de presă că va creşte vârsta de pensionare la magistraţi. Problema a fost tranşată şi dânşii au acceptat că pensiile nu au cum să fie mai mari decât salariul în plată, a mai spus ministrul, potrivit News.ro
Ministrul Justiţiei a declarat la B1 că marţi va avea o discuţie, prima de altfel, în Consiliul de organizare strategică, condus de ministrul justiţiei, împreună cu procurorul general, preşedintele CSM, preşedintele ICCJ, pe tema legii pensiilor speciale.
„Suntem în ultima etapă şi amendamentele care vor fi agreate sper eu cu Comisia Europeană vor urma calea Parlamentului, ca să punem odată capăt legii pensiilor speciale şi să intrăm pe făgaşul normal, pe ideea de contributivitate, inclusiv pentru magistraţi”, a spus Alina Gorghiu.
„Legislaţia a încurajat ieşirea lor din sistem, câtă vreme pensia este mai mare decât ultimul salariu în plată şi asta este o realitate, atunci evident că magistraţii au preferat să meargă la pensie la 49 de ani. Se schimbă acum. Această discuţie a fost tranşată, se creşte această vârstă de pensionare a magistraţilor ceea ce este un lucru sănătos. (..) Problema a fost tranşată şi dânşii au acceptat că pensiile nu au cum să fie mai mari decât salariul în plată. Această discuţie nu se poartă cu o categorie care are toate drepturile. Magistratul din România nu mai are dreptul să facă nimic altceva”, a explicat Ministrul Justiției.