Acasă Social Schimbare la inspecția tehnică periodică (ITP). Devine obligatoriu pentru cei care au...

Schimbare la inspecția tehnică periodică (ITP). Devine obligatoriu pentru cei care au mașini mai vechi de 10 ani

0

Comisia Europeană propune o modificare majoră a normelor privind inspecția tehnică periodică (ITP) a vehiculelor. Inițiativa, care vizează mașinile mai vechi de zece ani, ar putea influența milioane de șoferi din toată Europa.

Mașinile vechi, vizate de controale ITP anuale

Noua propunere a Comisiei Europene prevede ca vehiculele cu o vechime mai mare de zece ani să fie supuse inspecției tehnice anuale (ITP). Autoritățile europene justifică această măsură prin dorința de a crește siguranța rutieră și de a reduce emisiile de poluanți, potrivit capital.ro.

Conform datelor citate de Comisie, vehiculele mai vechi sunt implicate mai frecvent în accidente și sunt mai predispuse la defecțiuni tehnice. În plus, acestea emit mai mulți poluanți comparativ cu mașinile noi sau moderne.