Acasă Social Sanctuar pentru urși la Săcele. Virgil Popa: „Un astfel de complex este...

Sanctuar pentru urși la Săcele. Virgil Popa: „Un astfel de complex este necesar, pentru că nu mai avem unde să ducem urşii care intră în localitate”

0

Primăria Municipiului Săcele își propune ca Municipiul Săcele să fie a treia localitate din judeţul Braşov care va avea un sanctuar pentru urşi. Decizia privind amenajarea unui complex în care să fie aduşi urşii problemă a fost luată în urma unei analize făcute împreună cu reprezentanţii Regiei Publice Locale a Pădurilor Săcele.

„Un astfel de complex este necesar, pentru că nu mai avem unde să ducem urşii care intră în localitate. Anul trecut, am capturat 9 urşi, iar toamna, mai erau încă patru sau cinci care intrau în oraş, dar s-au retras odată cu venirea iernii. De puţin timp, deja au început să apară în oraş, unul dintre ei chiar în zona spitalului. Pentru a rezolva această problemă, avem nevoie de un astfel de complex.

Acest complex ar urma să ocupe o suprafaţă de aproximativ 100 de hectare, iar la o primă estimare, investiţia se ridică la 15 milioane de lei. Complexul va fi amenajat în fondul forestier al municipiului Săcele, într-o zonă în care nu sunt trasee turistice. Anul acesta avem în plan să realizăm documentaţiile.

Cum valoarea investiţiei este mare, în 2025 municipalitatea va depune o cerere de finanţare europeană prin Programul Operaţional Infrastructura Mare.

Complexul de la Săcele ar urma să fie compus din mai multe „ţarcuri”, unul pentru carantină, unul pentru masculi, unul pentru pui şi unul pentru femelele cu pui.”, a declarat primarul Virgil Popa.