Acasă Social Sâmbătă, va fi întreruptă circulația autobuzelor 4, 50 și 52. Vezi despre...

Sâmbătă, va fi întreruptă circulația autobuzelor 4, 50 și 52. Vezi despre ce interval orar este vorba

0

Sâmbătă, 6 aprilie 2024, în intervalul orar 11.50 – 12.10, circulația autobuzelor de pe liniile 4, 50 și 52 în zona Șchei va fi întreruptă deoarece în zonă va avea loc startul Semimaratonului Brașov.

În perioada menționată vor fi închise circulației autovehiculelor Piața Unirii și străzile Căpitan Ilie Birt, Pe Tocile, Învățătorilor, Podul Crețului până la Pietrele lui Solomon.

Angajații RATBV S.A. vor depune toate eforturile pentru ca, imediat după ce competitorii vor depăși zona menționată, să asigure circulaţia mijloacelor de transport public pe toate cele trei linii conform orarului corespunzător unei zile de sâmbătă. De asemenea, RATBV S.A. îşi cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi le mulţumeşte pentru înţelegerea arătată. În funcţie de eventuale măsuri operative dispuse de Poliţia Rutieră sau organizatori, mai pot apărea unele schimbări în traseele operate de societatea noastră.