Astăzi, în intervalul orar 11:00-12:00, salariații Direcției Județene de Statistică Brașov, vor declanșa un protest spontan, care va continua, până când revendicările acestora vor fi soluționate.
Prin această formă de protest își exprimă nemulțumirea față de politicile de salarizare discriminatorii ale statisticienilor. Deși personalul statistic desfășoară activități importante şi îndeplineşte sarcini complexe, acesta este mai slab remunerat decât cel din alte instituții publice.
Principalele revendicări ale salariaţilor Direcției Judeţene de Statistică Braşov, sunt:
- Stabilirea salariilor de bază ale funcţionarilor publici cu funcții de execuție si conducere, precum și ale personalului contractual la nivelul administrației publice centrale;
- Acordarea unui spor de 15% pentru complexitatea muncii;
Menționăm, că cele două revedincări de mai sus au fost prezentate Guvernului României încă din anul 2022 printr-un Memorandum cu tema Soluționarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Națion de Statistică si Direcțiilor Teritoriale de Statistică, care a fost aprobat si semnat de Primul Ministru al României, Domnul Nicolae lonel Ciucă, dar nu a fost pus în aplicare. Salariaţii Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov solicită Guvernului asumarea Memorandumului semnat şi aprobat in 13.07.2022 pentru a fi pus în aplicare!
- Deblocarea angajărilor, datorită complexității și volumului mare de activitate;
- Exceptarea structurilor subordonate Institutului Național de Statistică de la procesul de desființare/reorganizare/fuzionare sau transfer al activitățil, conform prevederilor Legii nr.296/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.