Acasă Administrativ Săcelenii prețuiesc monumentele istorice! Fosta casă a profesorului Nicolae Colceag a intrat...

Săcelenii prețuiesc monumentele istorice! Fosta casă a profesorului Nicolae Colceag a intrat în renovare

0
Administrația din Săcele a arătat în ultimii ani interes pentru clădirile emblematice ale orașului care au fost neglijate de-a lungul timpului. Astfel, prima etapă a lucrărilor de renovare la fosta casă a profesorului Nicolae Colceag s-a încheiat.
O clădire semnificativă pentru orașul nostru este fosta casă a profesorului Nicolae Colceag de pe strada Oituz, personalitatea săceleană care a construit în anii `30 clădirea unde se află actualul Spital Municipal Săcele. Zeci de ani casa profesorului Colceag a avut destinație de locuință socială, însă a venit momentul să o punem în valoare.
Astfel, în această perioadă a fost finalizată o primă etapă de renovare a acestui imobil. S-au efectuat lucrări pentru modernizarea acoperișului și consolidarea fundației și beciului, urmând ca anul viitor să se intervină la interiorul și exteriorul clădirii.
În ultimii ani, administrația locală a acordat o atenție deosebită clădirilor emblematice ale orașului ce au fost lăsate de izbeliște, iar acest lucru se poate observa prin modernizarea Clubulului Elevilor, transformarea fostei “Ambasade franceze” în bloc de locuințe sociale, modernizarea fostei remize de pompieri din Baciu, iar în perioada următoare vor începe lucrările de modernizare a Bibliotecii Municipale și eficientizarea energetică a clădirii prin fondurii PNRR.” a transmis edilul săcelenilor.