Acasă Social Românii cer, printr-o petiție, construcția urgentă a autostrăzii Brașov-Ploiești! „Aceasta nu este...

Românii cer, printr-o petiție, construcția urgentă a autostrăzii Brașov-Ploiești! „Aceasta nu este doar o problemă de infrastructură, ci o problemă de respect pentru timpul, resursele și drepturile cetățenilor!”

0

După mai bine de trei decenii de promisiuni neonorate, lipsa unei autostrăzi între Brașov și București continuă să provoace frustrări și să afecteze grav economia regională. O călătorie de doar 150 de kilometri, care ar trebui să dureze cel mult două ore, se transformă deseori într-un chin de 6-8 ore, din cauza traficului aglomerat și a infrastructurii inadecvate.

Un cititor al publicației ne-a trimis o scrisoare deschisă în care solicita  sprijin pentru o petiție publică ce cere Guvernului să urgenteze construcția autostrăzii Brașov-Ploiești.

„Stimată redacție,

Vă scriu în numele cetățenilor afectați de situația critică a infrastructurii rutiere dintre Brașov și București. După 35 de ani de promisiuni neîndeplinite, lipsa unei autostrăzi care să conecteze cele două orașe rămâne una dintre cele mai mari probleme pentru șoferi, transportatori și pentru economia locală.

Un traseu de doar 150 de kilometri ajunge să fie parcurs în 6-8 ore, iar coloanele interminabile de mașini creează întârzieri majore, creșteri de costuri și afectează grav viețile șoferilor și familiilor acestora. În ciuda faptului că plătim roviniete, accize și alte taxe, lipsa acestei autostrăzi persistă.

Am lansat o petiție publică pentru a cere Guvernului să prioritizeze construcția autostrăzii Brașov-București, iar sprijinul dumneavoastră este esențial pentru a face auzită această problemă. (…)

Petiția poate fi accesată aici: https://www.petitieonline.com/cerem_constructia_urgent_a_autostrzii_braov-ploieti_pentru_fluidizarea_traficului, scrie acesta.

3.01.25 12

Problema nu este doar una de confort pentru șoferi, ci are implicații profunde asupra costurilor de transport, asupra economiei și, mai ales, asupra siguranței rutiere.

Petiția poate fi semnată la adresa: www.petitieonline.com/autostrada-brasov-ploiesti. Semnatarii speră că o mobilizare publică amplă va atrage atenția autorităților asupra necesității de a transforma această prioritate uitată într-un proiect concret, început și finalizat fără alte întârzieri.