În timp ce războiul din Iran escaladează, România pare din nou pregătită să joace rolul de „partener strategic” obedient pentru Statele Unite. Un parteneriat care, privit atent, pare să funcționeze mai ales într-o singură direcție: atunci când americanii au nevoie de ceva.
De fiecare dată când Washingtonul are interese militare sau geopolitice în regiune, România devine brusc un aliat extrem de important. În rest, relația pare mult mai rece. Dovada este chiar situația umilitoare în care se află românii de ani de zile: avem nevoie de viză pentru a intra în SUA, la fel ca bulgarii. Suntem practic singurii „parteneri strategici” din Uniunea Europeană tratați în acest fel.
Așa arată respectul într-un parteneriat?
Anul trecut, americanii au retras mii de militari din România fără prea multe explicații și fără vreo dezbatere serioasă. Nu părea atunci că suntem atât de importanți pentru securitatea lor. Dar iată că acum, când situația din Orientul Mijlociu a degenerat într-un conflict major, România devine din nou utilă.
Conducerea țării discută posibilitatea ca baza militară de la Mihail Kogălniceanu să fie pusă la dispoziția americanilor pentru operațiuni legate de conflictul cu Iranul. Statele Unite ar dori să aducă avioane de luptă și câteva mii de militari.
Problema este însă mult mai serioasă decât pare la prima vedere.
România nu a fost atacată. Nicio țară NATO nu a fost atacată. Prin urmare, nu există nicio obligație militară directă care să ne împingă în acest conflict. Cu toate acestea, autoritățile române par dispuse să transforme teritoriul țării într-o platformă logistică pentru un război care nu ne aparține. Spania a gândit și a refuzat rolul de preș. Ce va face România?
Și atunci apare întrebarea firească: ce câștigă România?
Până acum, românii au simțit mai ales efectele negative ale acestei escaladări. Prețurile la combustibil au crescut imediat după izbucnirea conflictului. Mii de români au rămas blocați în Orientul Mijlociu, în aeroporturi sau în zone tensionate, după ce ofensiva militară a început fără ca multe state aliate să fie avertizate în timp util. Să nu uitam de migranții care vor veni în Europa, nicidecum nu merg în SUA sau Israel.
Acum, pe lângă toate acestea, România riscă să devină și o țintă.
Dacă baza de la Mihail Kogălniceanu va fi folosită pentru operațiuni militare împotriva Iranului, este evident că adversarii Statelor Unite vor considera infrastructura militară din România drept un obiectiv legitim. Cu alte cuvinte, un conflict care nu ne privește direct ar putea transforma România într-o posibilă țintă.
Iar românii ar trebui să se întrebe un lucru simplu: merită?
Merită să ne asumăm riscuri de securitate pentru un parteneriat în care beneficiile sunt greu de văzut? Merită să devenim o piesă pe tabla de șah a marilor puteri, în timp ce cetățenii români încă stau la coadă pentru vize atunci când vor să călătorească în „țara partenerului strategic”?
Parteneriatele adevărate sunt construite pe respect reciproc și pe beneficii reale pentru ambele părți. În cazul României, de multe ori pare că suntem parteneri doar atunci când cineva are nevoie de noi.
În rest, rămânem la ușă.
Editorial scris de Cristi Florea
expert în comunicare politică
