După o campanie intensă și un vot care a răsturnat calculele partidelor tradiționale, Nicușor Dan devine primul președinte independent al României. Mesajul electoratului este clar: vremea marionetelor de partid a trecut.
Românii au vorbit. Și au făcut-o răspicat. Prin alegerea lui Nicușor Dan la Cotroceni, țara a transmis un semnal de respingere totală a vechilor jocuri politice. PSD, PNL, USR, UDMR, toți au fost trași pe linie moartă de un electorat sătul de promisiuni goale și de rotația acelorași figuri obosite prin Guvern, Parlament și instituții-cheie.
Ce așteaptă românii acum?
În primul rând, un guvern de profesioniști. Nu de politruci reciclați. Nu de rude, fini și clienți de partid. Românii vor specialiști care să știe ce înseamnă să gestionezi un minister, să redresezi o economie fragilă și să administrezi un stat cu demnitate.
Instituțiile de forță SRI, SIE, Ministerul de Externe, trebuie eliberate din chingile intereselor politice. Este timpul ca meritocrația să înlocuiască fidelitatea oarbă față de șefii de partid. Românii cer transparență, competență și profesionalism. Niciun compromis.
Subvenții pentru partide? Gata. Pensiile speciale? La revedere.
Austeritatea trebuie să înceapă de sus, nu din buzunarele celor care abia supraviețuiesc de la o lună la alta. Subvențiile de partid, care au explodat în ultimii ani, sfidează orice logică într-o țară în care spitalele se prăbușesc, iar școlile încă au toalete în curte. Iar pensiile speciale, adevărate bombe sociale, trebuie tăiate fără milă. Nu mai pot exista „speciali” într-o țară unde majoritatea trăiește din salariul minim.
Sprijin pentru mediul privat. Tăierea din grăsimea instituțiilor de stat.
România nu poate merge mai departe fără motorul său principal: mediul privat. Acesta trebuie sprijinit, nu sufocat de birocrație, taxe absurde și hățișuri administrative. În paralel, instituțiile statului trebuie subțiate. Nu mai e loc de sinecuri și posturi de lux plătite din bani publici.
Un nou început sau doar o speranță în plus?
Așteptările sunt uriașe, dar și presiunea la fel. Pentru Nicușor Dan, urmează testul decisiv, acela de a demonstra că un președinte independent poate schimba România din temelii, nu doar din vorbe. Iar românii nu mai acordă cecuri în alb. Vor fapte, nu promisiuni. Iar timpul pentru ele începe acum.