În timp ce românii suportă pe umeri o datorie externă uriașă, de peste 205 miliarde de euro, guvernanții PSD-PNL continuă să risipească fără rușine banii publici. Potrivit datelor oficiale ale Băncii Naționale a României, în primele trei luni ale anului, datoria țării a crescut cu încă 514 milioane de euro.
În acest timp, banii statului nu s-au dus către investiții în spitale, școli sau infrastructură, ci în buzunarele partidelor politice. PSD a încasat lunar aproape 2 milioane de euro din subvenții publice, iar PNL s-a mulțumit cu aproximativ 1 milion de euro. Sume uriașe de bani au luat și AUR sau USR. În loc să apere interesul național, liderii politici au folosit fondurile pentru a-și susține aparatul de partid: secretare plătite regește, promovarea de „cărticele” personale (precum în cazul fostului premier Nicolae Ciucă) și angajarea pe bandă rulantă a clienților politici.
Și nu s-au oprit aici. Guvernul a creat funcții publice inutile doar pentru a-și satisface camarila: al doilea post de subprefect, secretari generali prin Prefecturi și o puzderie de sinecuri în consiliile de administrație ale companiilor de stat. Așa-zisele reforme administrative s-au transformat, practic, într-o schemă de îndatorare colectivă în beneficiul unui grup restrâns de privilegiați.
Exemplul de la Brașov este grăitor. La Compania Apa, o instituție cu monopol, directorii numiți politic încasau lunar salarii de până la 14.000 de euro. Iar când presa sau opinia publică a semnalat aceste găuri negre, guvernul a închis ochii și a mers mai departe cu angajările fictive și concursurile aranjate pentru fidelii de partid.
România este sacrificată zi de zi de o clasă politică rapace, care și-a transformat guvernarea într-o rețea de interese obscure. Iar prețul îl plătesc, ca de fiecare dată, cetățenii.