Acasă Social RIAL în pragul falimentului? Ce spune directorul societății

RIAL în pragul falimentului? Ce spune directorul societății

0

Intră în faliment ce mai mare „agenție imobiliară” din Brașov?

Surse administrative ne-au precizat că societatea RIAL Brașov ar fi în pragul falimentului , iar în următoarele zile ar urma să anunțe acest aspect. Este vorba despre cea mai mare „agenție imobiliară” din Brașov, municipalitatea având peste 1000 de imobile în proprietate.

Fiind întrebată despre acestă situație directoarea Elena Buga a declarat următoarele: „Nu pot confirma. Eu, ca directoare a acestei instituții, nu pot spune acest lucru”. Totuși, directoare nici nu infirmat această informație.

Amintim că SC RIAL se află în subordinea Consiliului Local, iar în ultimii ani administrația USR a adus doi directori pentru a salva societatea, deși aceasta era pe profit când a fost preluată de primul director.

Primul care a fost instalat la cârma Rialului a fost Sorin Jula, adus de la București pe filiera USR. Din păcate, în afară de a-și crește salariul nu a avut alte performanțe, așa cum a anunțat primarul Coliban la adresa acestuia.

După plecarea lui Sorin Jula a fost adusă Elena Buga, un alt director care a avut aceeași preocupare ca a predecesorului său. În mandatul acesteia s-a vândut un apartament cu modica sumă de 723 de lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.