Acasă Administrativ Restricții de circulație pe drumul spre Poiană

Restricții de circulație pe drumul spre Poiană

0
foto: arhivă

Lucrările de reparații străzi programate pentru această perioadă sunt în plină desfășurare. Pe Drumul Poienii, între Livada Poștei și Turnul Alb, au început deja lucrări de frezare și asfaltare a carosabilului, reparare a trotuarelor și înlocuire a bordurilor. Sunt introduse restricții în intervalul 8.00 – 17.00, circulația rutieră desfășurându-se pe o bandă, alternativ, și fiind dirijată de piloți de circulație. Pe drumul Poienii se va mai lucra pe trei tronsoane – în zona Belvedere, în zona intersecției cu strada Cibinului și la Km 4, aici executându-se lucrări de reparații asfalt.

Tot pe lotul II, SC RS Activ realizează reparații de trotuare cu pavaj pe străzile de pe Dealul Cetății (Aleea Lupeni, Colonel Buzoianu, Maior Cranța). SC Recon execută reparații majore pe Bulevardul Carpaților, cu restricții de circulație pe o bandă pe sens, pe strada Carpaților, între străzile Zorilor și Barbu Lăutaru. După turnarea stratului de afalt vor fi ridicate la cote și capacele gurilor de scurgere și de vizitare. Lucrarea se va termina până la sfârșitul acestei luni. Pe strada Petofi Sandor a fost realizată asfaltarea și acum se lucrează la ridicarea gurilor de scurgere. Se pavează strada Fundătura Țibleșului și se execută reparații pe Sitarului și Pârâului. Săptămâna viitoare, Recon va intra pe strada Molidului, pentru lucrări de refacere după intervenția Electrica, lucrări care implică atât porțiuni din carosabil, cât și din trotuare. Săptămâna viitoare se va intra și în zona Urban Invest, pe segmentul dintre str. Barbu Lăutaru și Poienelor, paralel cu str. Carpaților, urmând a fi turnat stratul de uzură al asfaltului și realizarea ridicării la nivel a capacelor

Lotul II, asocierea dintre SC Recon SA și SC RS Activ se ocupă de străzile din partea sudică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – Al. I. Cuza), Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului.

În Lotul II sunt cuprinse toate elementele geometrice ale străzilor Iuliu Maniu (sector Hidromecanica  str. Al. I. Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului, inclusiv intersecțiile.