Acasă Social Restaurantul Panoramic Brașov se redeschide pe 19 octombrie cu un „Festin Panoramic”....

Restaurantul Panoramic Brașov se redeschide pe 19 octombrie cu un „Festin Panoramic”. Vezi cât costă meniul

0
sursă foto: Facbeook

Duminică, 19 octombrie 2025, între orele 14:00 și 20:00, Restaurant Panoramic Brașov îi invită pe brașoveni și pe turiști la un eveniment culinar special: „Festin Panoramic – Gustul toamnei la înălțime”, care marchează redeschiderea oficială a localului și a Telecabinei Tâmpa, după un amplu proces de modernizare.

„Festin Panoramic” propune o experiență culinară autentic românească, cu preparate de toamnă și ingrediente locale. Din meniu fac parte salate și gustări de sezon – vinete coapte, icre, brânzeturi și specialități ardelenești –, ciorbe și sarmale gătite după rețete tradiționale, dar și preparate la ceaun precum pomana porcului și gulașul transilvănean.

O notă modernă va fi adusă de carving station-ul cu mușchi de vită Wellington, iar deserturile de casă și plăcintele ca la Marița vor încheia seara.

Meniul include și opțiuni pentru copii, iar participanții se vor bucura de muzică live susținută de Delafun Band și un DJ set.

Participarea la eveniment costă 300 lei/adult și 125 lei/copil, iar copiii sub 5 ani beneficiază de gratuitate. În preț este inclusă călătoria cu Telecabina Tâmpa. Rezervările se pot face la numărul 0725 592 199 sau prin e-mail, la rezervari@panoramicbrasov.ro.

Evenimentul are loc într-un an cu dublă semnificație: Restaurantul Panoramic aniversează 50 de ani, iar Telecabina Tâmpa împlinește 55 de ani de la inaugurare. Modernizarea a fost realizată de ANA Teleferic, parte din ANA Holding, investiția totală depășind 20 de milioane de euro.