Acasă Social Responsabilii de mediu din primăriile brașovene, implicați în îmbunătățirea cadrului legal din...

Responsabilii de mediu din primăriile brașovene, implicați în îmbunătățirea cadrului legal din domeniul salubrizării

0

Proiectul noului  Regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare a localităților le-a fost prezentat de reprezentanții ADI „ISO Mediu Brașov” și de cei ai Federației Asociației de Dezvoltare Intercomunitară 

 

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (ADI „ISO Mediu Brașov”) a organizat în 4 iulie, la Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri (CATTIA), o intâlnire cu responsabilii de mediu au primăriilor din județul Brașov, pentru a discuta despre îmbunătățirea cadrului legal din domeniul salubrizării.

În cadrul acestei întâlniri, având ca temă „Actualizarea legislației în domeniul salubrizării – legislația secundară”, reprezentanții Federației Asociației de Dezvoltare Intercomunitară au prezentat o serie de propuneri de modificare a Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, document aflat în această perioadă în etapa de consultare publică.

Această întâlnire, a explicat președintele  ADI „ISO Mediu” Brașov, Liviu Butnariu, era necesară, fiind benefică atât pentru autoritățile locale, cât și pentru legiuitor.

„O actualizare a cadrului legal din acest domeniu este absolut necesară, având în vedere că activitatea de salubrizare este într-o continuă schimbare, atât la nivelul practicilor, cât și a normelor privind gestionarea deșeurilor. De exemplu, avem în curs de implementare, proiectele centrelor de aport voluntar (CAV – n.n), a căror funcționare trebuie reglementată. De asemenea, în viitorul apropiat se va pune tot mai mult accent pe devierea de la depozitare a biodeșeurilor sau a materialelor textile, astfel că modul de gestionare a acestora trebuie să se regăsească în noul regulament, unul pe care ni-l dorim clar, realist și aplicabil”, a explicat Liviu Butnariu.

Printre altele, în timpul întâlnirii din 4 iulie, au fost prezentate funcționarea operatorilor de salubritate, gestionarea deșeurilor (inclusiv a celor depozitate ilegal pe domeniul public), modul în care se va desfășura activitatea în centrele de aport voluntar.

Astfel, în ceea ce privește deșeurile abandonate pe domeniul public, propunerea Federației Asociației de Dezvoltare Intercomunitară este ca operatorul să le colecteze (inclusiv cele de la punctele de colectare a deșeurilor municipale) și, în cazul în care producătorul sau deținătorul de deșeuri este necunoscut, cheltuielile aferente să fie suportate de către autoritatea administrației publice locale. După identificarea producătorului sau deținătorului, acesta va obligat să suporte atât cheltuielile efectuate de autoritatea administrației publice locale, cât și sancțiunile contravenționale.

De asemenea, federația a propus ca în cazul în care utilizatorii serviciului de salubrizare refuză să încheie un contract cu operatorul, acestora să li se perceapă o taxă de salubrizare, conform legii.

Regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare a localităților a fost lansat în dezbatere publică de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.