În data de 𝟐𝟏 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, 𝐑𝐞𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚 𝐅𝐢𝐥𝐢𝐩𝐢𝐧𝐞 a făcut un pas important în consolidarea relațiilor bilaterale cu România prin inaugurarea 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐮𝐥𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐎𝐧𝐨𝐫𝐢𝐟𝐢𝐜 𝐥𝐚 𝐁𝐫𝐚𝐬̗𝐨𝐯, avându-l pe omul de afaceri 𝐒𝐢𝐦𝐨𝐧 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐚𝐬 𝐌𝐚𝐮𝐫𝐞𝐫 numit în funcția de consul onorific.
Ceremonia oficială a avut loc în cartierul Avantgarden3 Brașov și a beneficiat de prezența unor personalități marcante din ambele țări, inclusiv reprezentanți ai autorităților filipineze și române, precum și lideri ai județului și municipiului Brașov.
Inaugurarea 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐮𝐥𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐎𝐧𝐨𝐫𝐢𝐟𝐢𝐜 𝐚𝐥 𝐑𝐞𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐅𝐢𝐥𝐢𝐩𝐢𝐧𝐞 la 𝐁𝐫𝐚𝐬̗𝐨𝐯 reprezintă un moment de referință în relațiile diplomatice dintre cele două țări.
În cadrul ceremoniei, oficialii prezenți au subliniat importanța acestui eveniment pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, economice și culturale dintre Filipine și România. Prin această inițiativă, se urmărește facilitarea cooperării în diverse domenii, precum turism, comerț, sănătate, educație și cultură.
𝐒𝐢𝐦𝐨𝐧 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐚𝐬 𝐌𝐚𝐮𝐫𝐞𝐫, noul consul onorific, a declarat:„𝑴𝒂̆ 𝒔𝒊𝒎𝒕 𝒅𝒆𝒐𝒔𝒆𝒃𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝒓𝒆𝒄𝒖𝒏𝒐𝒔𝒄𝒂̆𝒕𝒐𝒓 𝒔̧𝒊 𝒐𝒏𝒐𝒓𝒂𝒕 𝒅𝒆 𝒎𝒊𝒔𝒊𝒖𝒏𝒆𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒎𝒊-𝒂 𝒇𝒐𝒔𝒕 𝒊̂𝒏𝒄𝒓𝒆𝒅𝒊𝒏𝒕̧𝒂𝒕𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒂𝒖𝒕𝒐𝒓𝒊𝒕𝒂̆𝒕̧𝒊𝒍𝒆 𝒇𝒊𝒍𝒊𝒑𝒊𝒏𝒆𝒛𝒆. 𝑰̂𝒏 𝒂𝒄𝒆𝒂𝒔𝒕𝒂̆ 𝒏𝒐𝒖𝒂̆ 𝒄𝒂𝒍𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆, 𝒎𝒂̆ 𝒗𝒐𝒊 𝒔𝒕𝒓𝒂̆𝒅𝒖𝒊 𝒔𝒂̆ 𝒎𝒂̆ 𝒂𝒄𝒉𝒊𝒕 𝒄𝒖 𝒄𝒊𝒏𝒔𝒕𝒆 𝒔̧𝒊 𝒐𝒏𝒐𝒂𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝒕𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒊̂𝒏𝒅𝒂𝒕𝒐𝒓𝒊𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆-𝒎𝒊 𝒓𝒆𝒗𝒊𝒏. 𝑽𝒓𝒆𝒂𝒖 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒊𝒖 𝒅𝒆 𝒖𝒏 𝒓𝒆𝒂𝒍 𝒂𝒋𝒖𝒕𝒐𝒓 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒇𝒊𝒍𝒊𝒑𝒊𝒏𝒆𝒛𝒊𝒊 𝒅𝒊𝒏 𝑹𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒊𝒂, 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒄𝒂̆, 𝒊̂𝒏 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕 𝒎𝒐𝒎𝒆𝒏𝒕, 𝒆𝒊 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒎𝒆𝒂𝒓𝒈𝒂̆ 𝒍𝒂 𝑩𝒖𝒅𝒂𝒑𝒆𝒔𝒕𝒂 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒂-𝒔̧𝒊 𝒓𝒆𝒛𝒐𝒍𝒗𝒂 𝒑𝒓𝒐𝒃𝒍𝒆𝒎𝒆𝒍𝒆. 𝑰̂𝒏 𝒂𝒍 𝒅𝒐𝒊𝒍𝒆𝒂 𝒓𝒂̂𝒏𝒅, 𝒗𝒓𝒆𝒂𝒖 𝒔𝒂̆ 𝒊̂𝒏𝒕𝒂̆𝒓𝒆𝒔𝒄 𝒓𝒆𝒍𝒂𝒕̧𝒊𝒊𝒍𝒆 𝒃𝒊𝒍𝒂𝒕𝒆𝒓𝒂𝒍𝒆 𝒆𝒄𝒐𝒏𝒐𝒎𝒊𝒄𝒆. 𝑨𝒎 𝒐 𝒔𝒆𝒓𝒊𝒆 𝒅𝒆 𝒑𝒓𝒐𝒊𝒆𝒄𝒕𝒆 𝒇𝒐𝒂𝒓𝒕𝒆 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒆𝒔𝒂𝒏𝒕𝒆 𝒑𝒆 𝒆𝒏𝒆𝒓𝒈𝒊𝒆 𝒗𝒆𝒓𝒅𝒆 𝒔̧𝒊 𝒊̂𝒏 𝒅𝒐𝒎𝒆𝒏𝒊𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄𝒊𝒏𝒆𝒊, 𝒄𝒂𝒑𝒊𝒕𝒐𝒍 𝒍𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒆𝒊 𝒔𝒖𝒇𝒆𝒓𝒂̆, 𝒊𝒂𝒓 𝒔𝒐𝒍𝒖𝒕̧𝒊𝒊𝒍𝒆 𝒏𝒐𝒂𝒔𝒕𝒓𝒆 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒆𝒇𝒊𝒄𝒊𝒆𝒏𝒕𝒆 𝒔̧𝒊 𝒂𝒄𝒄𝒆𝒔𝒊𝒃𝒊𝒍𝒆. 𝑼𝒍𝒕𝒆𝒓𝒊𝒐𝒓, 𝒗𝒐𝒎 𝒂𝒃𝒐𝒓𝒅𝒂 𝒑𝒓𝒐𝒊𝒆𝒄𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒓𝒆𝒄𝒐𝒏𝒗𝒆𝒓𝒔𝒊𝒆 𝒂 𝒔𝒑𝒂𝒕̧𝒊𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒅𝒆 𝒍𝒐𝒄𝒖𝒊𝒕. 𝑨𝒄𝒆𝒔𝒕𝒆𝒂 𝒂𝒓 𝒇𝒊 𝒕𝒓𝒆𝒊 𝒂𝒔𝒑𝒆𝒄𝒕𝒆 𝒑𝒓𝒊𝒏𝒄𝒊𝒑𝒂𝒍𝒆 𝒅𝒆 𝒏𝒂𝒕𝒖𝒓𝒂̆ 𝒆𝒄𝒐𝒏𝒐𝒎𝒊𝒄𝒂̆ 𝒑𝒆 𝒂𝒈𝒆𝒏𝒅𝒂 𝒎𝒂𝒏𝒅𝒂𝒕𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒎𝒆𝒖. 𝑪𝒆𝒍 𝒎𝒂𝒊 𝒊𝒎𝒑𝒐𝒓𝒕𝒂𝒏𝒕 𝒂𝒗𝒂𝒏𝒕𝒂𝒋 𝒅𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝑹𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒊𝒂 𝒃𝒆𝒏𝒆𝒇𝒊𝒄𝒊𝒂𝒛𝒂̆ 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒇𝒐𝒓𝒕̧𝒂 𝒅𝒆 𝒎𝒖𝒏𝒄𝒂̆ 𝒇𝒊𝒍𝒊𝒑𝒊𝒏𝒆𝒛𝒂̆. 𝑺̧𝒊 𝒗𝒓𝒆𝒂𝒖 𝒔𝒂̆ 𝒅𝒆𝒛𝒗𝒐𝒍𝒕 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕 𝒂𝒔𝒑𝒆𝒄𝒕 𝒑𝒓𝒊𝒏 𝒂𝒔𝒊𝒈𝒖𝒓𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒖𝒏𝒐𝒓 𝒄𝒐𝒏𝒅𝒊𝒕̧𝒊𝒊 𝒅𝒆 𝒕𝒓𝒂𝒊 𝒔̧𝒊 𝒅𝒆 𝒎𝒖𝒏𝒄𝒂̆ 𝒎𝒂𝒊 𝒃𝒖𝒏𝒆❞.
Oficialitățile prezente și reprezentanții de onoare ai orașului Brașov au îmbrățișat alegerea făcută de autoritățile filipineze, asigurându-l, totodată, pe noul Consul onorific de sprijinul acestora.
La inaugurare au fost prezenți atât primarul ales al Municipiului Brașov, domnul George Scripcaru, precum și domnul Adrian Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Momentul oficializării consulatului onorific a fost urmat de o conferință de presă, cu declarații oficiale din partea reprezentanților Regiunii Filipine și Române și s-a încheiat cu un dineu festiv.