Acasă Social Reguli stricte pentru vehiculele abandonate, la Cristian

Reguli stricte pentru vehiculele abandonate, la Cristian

0

Comuna Cristian a adoptat un nou regulament care reglementează identificarea și ridicarea vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public și privat. Vehiculele fără plăcuțe de înmatriculare sau neutilizate de peste 6 luni în stare avansată de degradare vor putea fi ridicate de Poliția Locală după notificarea proprietarilor. Dacă mașinile nu sunt revendicate în 10 zile, acestea vor intra în proprietatea comunei și pot fi valorificate sau casate.

Proprietarii care nu respectă somațiile riscă amenzi de până la 2.000 de lei și suportă toate cheltuielile de ridicare și depozitare. Regulamentul vizează eliberarea spațiilor publice și îmbunătățirea siguranței și aspectului localității. Sesizările pot fi făcute la Poliția Locală Cristian prin telefon, email sau cerere scrisă.