Ce recomandări au reprezentanții Salvamont pentru a avea o drumeție reușită și fără probleme în sezonul rece?
”Având în vedere că în această perioadă a anului se întunecă mai devreme și temperatura scade considerabil, salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Brașov vă recomandă să abordați trasee mai scurte pentru a nu fi surprinşi de întuneric la întoarcere, să consultați prognoza meteo, să vă echipați corespunzător și să aveți mereu în rucsac următoarele lucruri:
o geacă împotriva vântului și un polar
pelerină de ploaie
lanternă și baterii de rezervă
hartă + busolă
briceag multifuncțional
spray pe bază de piper
baterie externă pentru telefon
folie de supraviețuire
provizii de hrană
o sticlă de apă și un baton energizant
aplicatia Apel 112 instalată pe telefon (STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale)
aplicatia #SALVAMONT instalată pe telefon
Salvamont Brașov – Pentru siguranța dumneavoastră în munți!”
Sursa: Facebook Salvamont Brașov