Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov, ai Secției de Poliție Rurală Feldioara și specialiști criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat, la data de 23 iulie a.c., în intervalul orar, o amplă acțiune pe raza de competență a Secției 2 Poliție Brașov.
Activitățile au urmărit, în principal, prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului, identificarea persoanelor care practică cerșetoria sau tulbură ordinea și liniștea publică, verificarea respectării legislației privind regimul străinilor și prevenirea migrației ilegale, precum și creșterea gradului de siguranță rutieră prin depistarea conducătorilor auto care încalcă normele de circulație, inclusiv a celor care ocupă în mod nelegal locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități.
În același timp, prezența activă a polițiștilor în teren a avut și rolul de a informa cetățenii cu privire la modalitățile de prevenire a faptelor de natură penală, inclusiv a celor comise în mediul online.
Pe parcursul acțiunii, polițiștii au legitimat persoane ce prezentau interes operativ și au condus la sediul unității de poliție 5 persoane pentru clarificarea situației acestora.
De asemenea, au fost controlate aproape 200 de autovehicule, fiind realizate și testări pentru depistarea consumului de alcool sau de substanțe psihoactive.
Pentru abaterile constatate și pericolul social existent, polițiștii au aplicat 129 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 31.788,75 lei. Totodată, în cazul unor abateri grave la regimul rutier, au fost reținute 3 permise de conducere și retrase 6 certificate de înmatriculare, ca măsuri complementare prevăzute de legislația în vigoare.
Tot în cadrul activităților desfășurate, polițiștii din cadrul structurii de investigații criminale a Secției 2 Poliție Brașov au constatat săvârșirea unei infracțiuni privind încălcarea drepturilor asupra mărcilor și indicațiilor geografice, context în care au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe parfumuri susceptibile a fi contrafăcute.
Facem precizarea că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, obiectivul Poliției Brașov fiind menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și, în principal, protejarea cetățenilor.







