Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov și cu sprijinul Jandarmeriei Brașov, a organizat și desfășurat în data de 04 octombrie a.c., o amplă acțiune de tip „RAZIE” în comuna Apața și în Gara Brașov.
Scopul acestei acțiuni a fost acela de a diminua riscul de victimizare a populației, de a preveni și combate infracționalitatea pe toate segmentele și de a identifica și trage la răspundere persoanele care încalcă prevederile legale.
Acțiunea a avut loc în trei etape din zi,, începând de la primele ore ale dimineții, iar activitățile au vizat atât verificări în comuna Apața, cât și în Gara Brașov, unde s-a monitorizat circulația persoanelor de interes operativ polițienesc, care utilizează trenul ca mijloc de transport.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Poliția Transporturi, precum și efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și ai Grupării Mobile de Jandarmi Brașov.
Pe durata desfășurării acțiunii, polițiștii au legitimat peste 400 de persoane și au verificat în trafic peste 300 de vehicule, acordând o atenție deosebită atelajelor hipo, în vederea respectării normelor rutiere și de siguranță publică.
În urma acestor controale desfășurate, au fost constatate 102 abateri contravenționale, fiind aplicate sancțiuni în valoare totală de 60.505 lei.
De asemenea, polițiștii au întocmit două dosare penale în cazul a doi conducători auto, care au fost surprinși în trafic conducând fără permis de conducere sau sub influența alcoolului. Cercetările în ambele dosare penale întocmite vor continua pentru a se stabili cu exactitate gradul de vinovăție, circumstanțele săvârșirii faptelor și, în final, tragerea la răspundere a persoanelor implicate, cercetări care se desfășoară sub coordonarea unui procuror desemnat din cadrul unității de parchet competente.
Poliția Brașov va continua organizarea și desfășurarea unor acțiuni similare și în alte localități din județ, toate acestea cu scopul de a menține siguranța publică și de a preveni orice tip de activitate infracțională.